DESPRE PROIECT

Mentoratul reciproc al tinerilor este procesul de cuplare a mentorilor (selectaţi dintre tineri cu aceeaşi vârstă cu a mentorizaţilor) cu tinerii cu dizabilităţi (PwD) mentorizaţi care au nevoie de o experienţă reală de muncă. Această formă specială și nouă de mentorat (îndrumare) oferă un model care poate servi drept exemplul de bună practică pentru persoanele mentorizate (îndrumate). Acest obiectiv poate fi realizat prin structurarea comunicării non-formale, îndrumarea pe care această propunere intenționează să o pună în aplicare fiind o aplicaţie pentru dispozitive mobile cu sistem de operare Android pentru implementarea mentoratului reciproc. În acest cadru, un tânăr mentor (instruit de instructori pentru tineri) ajută tinerii cu dizabilități în mediul educațional pentru a le asigura tranziția la locul de muncă. Acest program va fi un sprijin individual reciproc, incluzând sesiuni virtuale care vor detecta dificultățile persoanelor cu deficiențe de mobilitate care sunt dezavantajate de șansele de a se deplasa din cauza inaccesibilității mediului (așa cum a precizat Eurostat).

 

Mentoratul reciproc prin natura sa este un mentorat orientat spre carieră, punând accentul pe încurajarea succesului viitor al individului prin realizarea unui mediu de lucru prosper. În aceste condiţii, tinerii cu dizabilităţi sunt capabili să-și construiască încrederea în sine și abilitățile sociale, învățând în același timp obiceiurile de lucru, munca în echipă și comunicarea cu colegii, precum și dobândirea competențelor profesionale.

 

Grupuri țintă

Tineri mentori, tineri muncitori, tineri consilieri de carieră (chiar și pe bază non-formală din ONG-uri și consilii ale elevilor/studenților).

 

Beneficiari

Tineri cu dizabilități (cu vârsta cuprinsă între 16 și 29 de ani), familiile persoanelor cu dizabilități, cămine/şcoli pentru persoane cu dizabilități, instituții de învățământ (de tip gimnazial, liceal, universitar și VET).

 

Obiective

- Dezvoltarea unei noi pedagogii privind mentoratul reciproc în rândul tinerilor care va fi folosită pentru formarea tinerilor mentori pentru a sprijini tinerii cu dizabilităţi (PwD),

- Dezvoltarea de instrumente de formare pentru mentorii tineri și a tinerilor cu dizabilități mentorizaţi,

- Dezvoltarea unei aplicații mobile pentru punerea în aplicare a consilierii la distanță,

- Asigurarea unui tip inovator de îndrumare care să corespundă cunoștințelor și înțelegerii în timpul procesului de mentorat al tinerilor cu dizabilități și al îndrumării mentorilor lor,

- Consolidarea colaborării între organizațiile de tineret, autorități locale, camere de comerț, universități, ONG-uri și IMM-uri precum și organizații dedicate sprijinirii angajării tinerilor cu dizabilităţi (PwD),

- Lupta împotriva izolării sociale și a stigmatizării tinerilor cu dizabilităţi (PwD),

- Deschiderea de noi orizonturi privind utilizarea eficientă a timpului liber al tineretului.

 

 

Acest proiect (My Peer Mentor, nr. 2017-1-TR01-KA205-039752) este finanțat prin programul Erasmus+ al Uniunii Europene. Totuşi,

Comisia Europeană și Agenția Națională a Turciei nu sunt responsabile pentru utilizarea informațiilor conținute de acest proiect.